Fiind de fire zbuciumat, în toamna anlui 1991 m-am hotărîr să merg la studii postuniversitare în medicină, în Romania. Visul și iluzia i-mi era ca sistemul sanitar din Moldova are nevoie de cadre bine pregatite, cu idei noi de abordări ale managementului sanitar, cu profesioniști și specialiști instruiți în alte clinici universitare decit cele din Moldova (avînd mare respect față de Universitate de Stat de Medicină din Chișinău), care au văzut și comparat noi modele, tehnologii , procedee în tratamentul maladiilor. Timpul plecării mele peste hotare la studii, pentru RM era destul de zbuciumat , Frontul Popular făcînd cele mai mari ascensiuni în Eliberarea conștiinței naționale, iar imperialismul rusesc punea la cale dezmembrarea Moldovei și lansarea razboiului de pe Nistru(dar aceasta ramînea încă sa se intimple).
Culorile roze ale visurilor viitorului Moldovei, nu î-mi puneau la îndoială nici pe o clipă necesitate că trebuie să merg să fac studii, și că Țara va avea nevoie de mine, la intorcere acasă.
A urmat razboiul de pe Nistru, venirea masivă a agrarienilor la putere în Moldova, iar eu î-mi continuam studiile în Iași Romania. În anul 1995, în luna aprilie mi-am susținut Teza de Dodctor în Medicină, și în vara aceluiaș an m-am întors acasă, la Orhei, unde mă aștepta familia. Nici pe departe nu î-mi venea gîndul că acasă , la Orhei, în sitemul local de sănătate mă voi întilni cu probleme serioase în angajare în muncă, povocate și susținute de politic. Incercările mele de a fi angajat în serviciu ca medic ordinator, se rerzumau numai la discuții, încercări, promisiuni, regrete și aluzii la faptul că nu “acea școală” am absolvit-o. Conflictul era mult prea evident pentru mine ca cetățean cu aspirați europene, medic instruit în condiții noi, absolvent UMF Iași pe deoparte, si guvernarea agrarian locală și națională pe pe cealaltă parte.
Am avut neneorocul ca și medicul șef al spitalului raional de pe acele vremuri, să fie un redut politic și șovin al neamului(deși altfel un bun chirurg) îmbrăcînd veșmîntul renașterii naționale la început, ulerior agrarian înverșunat, apoi comunist în convingere, ulterior social democrat șelinist, iar azi și mai bine socialist țnverșunat dodonist, care pînă la urmă mia și spus că Moldova nu are nevoi de cadre pregatite în Romania(chiar dacă poartă și azi un pașaport romînesc, ce nui încurcă să fie alăturat ideiei dodoniste în lupta pentru integrare Moldovei în uniunea vamală). Nu am fost înțeles, ascultat, ajutat nici de Președintele Consiliului Raional Orhei (1996) la fel agrarian din talpă, fost comunist, actual acsacal al PD-lui local, care nici în discuțiile de azi nu vrea să reia discuția, poate să vină cu scuze că nu a întreprins nimic pentru a ajuta un tînar Doctor în Medicină să fie angajat în cîmpul muncii, cu toate că posibilitățile președintelui de pe acele vremuri erau imense, iar medicul șef al spitalului era în supunere directă , chiar și amicală. Intervențiile mele în presa locala, națională , televiziune nu au adus decît și mai mare înverșunare și opunere față de persoana mea. Indisperare ma făcut să mă adresez și Blagocinul de Orhei, care la acel timp era un bun prieten al președintelui consiliului raional(prietenia lor continua și acum), al medicului șef, chiar și al primului ministru Sangheli, dar care nu a fost să fiu auzit și ajutat, crezînd că eu aduc și spirit romănesc în religia locală.
Această perioadă de zbucium, căutare, patru ani de șomerie, anii cei mai grei din viața mia, cînd copii erau scolari, fiecare an trebuiam săi pregatesc de școală, unica sursa de existență fiind salarul de pedagog al soiei, angajată cu greu la școala nr.2 Orhie. Aceată perioadă ma făcut să cugetez mult asupra viitorului meu, asupra soartei mele, ferlul de a fi înțeles, de a ma integra în viață și jungla locală.
O amprentă aparte în deciziile mele ulteriore lea avut fostl medic șef al Spitalului de psihiatrie Curchi, Ion Răzlog, care cu umoristicul său inconfundabil ma făcut să înțeleg că aceasta este o luptă, o luptă continuă, și că fără o apartenență la o mișcare politică, nu voi putea schimba lucrurile nici în veața mea personală și nici a comunității. Am aderat la Partidul Forțelor Democratice, unde președinte era poietul și luptătorul Valeriu Matei, cu care în sciurt timp am devenit luptători apropiați. Alături de viitorul Deputat Ion Răzlog, am promovat schimbările democratice locale, am început să devin vizibil în viața politică locală. Acum revizuind startul implicării mele în viața politică, constat că îceputul au fost anume acele timpuri, care î-mi creau senzația că nu a rămas mult timp pînă cînd și Moldova va fi integrată în spațiul european, avînd aceliș valori democratice. A urmat caderi de guvern, alegeri anticipate, veniri masive ale comuniștilor la putere și luptă continuă pentru schmbarea vectorului dezvoltării țării.
În 2008 am aderat la grupul de inițiatiă de a fonda PLDM-ul, constituirea Organizației Teritoriale în Orhei, iar în 2010 am fost ales pe listele aceluiaș partid, Deputat în Parlamentul RM.